cae s-a terminat... yay!!

asa, acum dupa postul cam ciufut de dimineata, este placerea mea deosebita sa iti prezint report-ul, tip cae (certificate in advanced english) pe care l-am compilat ca sa sarbatoresc finalul examenului si ca sa investighez o problema care ma macina de mult timp.

Analysis of swear-phrases used in Bucharest

Introduction

The main goal of this report is the study of swear-phrases used in Romania and specifically in the capital city, Bucharest. In order to draw the valuable conclusions necessary, a survey was organized between April 3rd and June 10th interviewing around 1000 people.

The principal topics covered in this report are:

1. Preferred insults and prevalence;
2. Analysis of psychological profile based on insult statistics;
3. Recommendations to improve sophistication of insults used because Romania must reach European standards on absolutely all levels.

Participation

Those interviewed were between the ages of 14 and 60 since it is common knowledge that people older have trouble even breathing and cannot possibly utter swear words for fear they might be anally raped by stinky prison thugs.

The most insults are uttered by the people in Administrative Department 5 of Bucharest and the fewest are in Administrative Department 1. Generally A.D. 5 is known to be a focal spot of poverty having some of the worst living conditions in the entire European Union. The other sectors had similar insult usage patterns.

By far, the most loved insult must be dute-n pizda ma-tii (go to your mother's vagina) with a record-breaking 61.8% of those questioned declaring it to be their favorite. Another loved insults are futu-ti mortii ma-tii and futu-te-n cur pe mata (i.e. I'll have intimate relations with your mother's departed and I'll engage in anal penetration with your mother respectively) which were often mentioned together thus claming 17.4% of answers. Other variations such as baga-mi-as pula-n mortii ma-tii or baga-mi-as pula in mata have been included in the 17.4% statistic as a baga pula generally means to fuck. Some of the more timid participants confessed that they use slightly less sophisticated constructs such as sugi pula (you fellate), cacat (excrement) and ma cac pe tine (I defecate on you) - 5%. The remaining 15.8% is considerably divided amassing the higher-end insults such as borasc cacat in pizda lu' ma-ta (I am vomiting excrement in your mother's vagina) and sampona-mi-ai flocii cu saliva (shampoo my pubic hair with your saliva) and others. See http://www.insultmonger.com/swearing/romanian.htm for more detailed information. Viewer discretion is advisable.

Emerging psychological profile

It is most remarkable to note that some of the most popular insults have some traits in common. Specifically, dealing with the insulted person's mother (particularly her vagina, anus and dead relatives). The more high-end insult segment is dominated with insults with references to bodily functions, reproduction and all possible fluids in the human body that enter and exit almost all orifices imaginable.

This suggest a most traditional society. It is well known that insults mock that which is most sacred to a people, the social norm, values and taboo topics. This is why the implications of using one's mother in such a high number of insults is a Freudian disorder dealing with repressed sexual desires in childhood. In retrospect, interrogating a person about their sexuality would have proven most useful for it is my and my team's assertion that homosexuals use a different kind of insult structure (this will be studied in more detail in future reports). Another possible explanation is the pivotal role of a mother in a patriarchal society as well as the close association with what traditional motherhood meant for a woman before the advent of the current feminist movement.

The use of genitalia in the more complex swear-phrases is not surprising considering that they are taboo in almost all cultures (Romania's culture is quite traditional by European standards - see Recommendations section for solutions to this issue). What is quite interesting however is that most women interviewed specifically mentioned using a swear-phrase containing the word penis on a day-to-day basis. This perhaps suggest the emancipation of women in a society struggling to reach modern values as they will not allow being relegated to mere future housewife status. However, another certainly valid explanation is penis envy.

Also notably, more women than ever admitted using insults and in A.D. 5 for instance the number of females who declared they used swear phrases was nearing that of males and nearing 93%. And also, religious authorities are not used in most insults and they appear in only 2.8% of total insults currently on our list. This extremely small number suggests a society with extreme religious convictions (again not satisfactory according to European standards, must be lowered) only a fraction of those questioned daring to use God, the Virgin Mary etc. in their insults.

Recommendations

It is with great pleasure that my team and I present the most up to date solutions for improving the quality of swear phrases used in Romania. A particular emphasis must be placed on the creative construction of such structures. Also, cultural references are highly recommended. As the report Accelerating Secularization clearly demonstrated, one of the more important aspects is adding religious symbols in swear words as these contribute decisively to bringing previously untouchable concepts in public grasp.

For instance a well through-out insult might contain a simple reference to Nietzsche. The German philosopher is most well remembered for the famous God is dead quote. Certainly, it is out of context as the explanation actually refers to the consequences of rejecting Divine authority as no universal moral law can be possible in the absence of an objective authority. The issue is the loss of an absolute basis of morality which made Nietzsche re-evaluate basic human values trying to look for foundations deeper that Christian morality.

Regardless, the phrase has entered the vernacular attacking fundamental aspects of morality. Thus, it is a perfect foundation for an insult as it combines faith as well as sophisticated philosophy. However, it must also use the preferred insult constructs of the locals - it must contain references to one's mother (will be extracted later when a higher adherence to European standards is achieved) and sexual relations.

Thus a perfect insult might be - Nietzsche has had intimate relations with your mother and deflowered her gods. This may be translated as - Nietzsche a futut-o pe mata in pizda si i-a futut dumnezeii in inima.

The construction of more such insults and their introduction in Bucharest should become a priority of the European Council's next meeting agenda. All major integration efforts are done in small steps after all.

oameni din orientul mijlociu in europa => teroristi?

doua motive pentru intrebarea asta. in primul rand am intrat intr-o dezbatere pe tema asta cu un amic care insista ca n-au ce sa caute aici cu traditiile lor primitive si revoltatoare intr-o societate civilizata si logic, vor sa ne arunce in aer.

sa-ti zic o poveste despre o vecina din bloc. o cheama irina si are vreo 50 de ani. mi-am amintit de ea in contextul asta pentru ca mi-a dat niste materiale pentru examenul cambridge.

eu n-o inghit deloc. mi se pare o profitoare din mai multe puncte de vedere. vorbeste cu cineva doar daca detecteaza posibilitatea unui profit (nu crezi ca mi-a imprumutat materialele degeaba... nu?). ea e tipul de persoana pe care o cauta barbatii astia din orientul apropiat care vor sa faca afaceri, smechere sau legale in romania (si acum mai simplu, in restul europei).

irina s-a maritat cu un arab acum mai multi ani cand nu se pusese inca problema intrarii in uniunea europeana. chestia era ca de-aici arabul (care de fapt aici un nume generic care evidentiaza lipsa mea de cunoastere in profunzime a diferentelor intre populatiile orientului apropiat - el era de fapt iordanian, dar acolo se vorbeste araba) avea deja 3 neveste (si un musulman poate avea maxim 4 daca nu gresesc).

pentru ca tipa asta irina, e destul de naspa si ca ala avea alte neveste probabil mai breze decat ea, rezulta ca exista si alt motiv pentru care s-au casatorit. de ambele parti de fapt.
ce sa-ti placa la un mos de 70 de ani, fizic?

s-au casatorit si de-aici au decurs avantaje pentru ambii. el a cumparat apartamentul din blocul asta si i-a dat banii sa repare o casa pe care o avea in bucuresti.
ea i-a dat cetatenia mult mai usor si acces imediat la guvernantii corupti din orice tara est-europeana. nu numai atat, dar datorita lipsei de reglementare de la frontiere a putut scoate o groaza de chestii prin romania fara stres (tipul era afacerist bineinteles - facea afaceri cu mobila de lux).

si nu stiu cat au tinut unul la altul, suficient e ca intr-o zi irina a primit un telefon de la un individ tanar cu accent ciudat care vorbea engleza si care a anuntat-o ca arabul a murit. si asa a ramas cu apartamentul si cu cealalta casa reparata.
acum se chinuie tot timpul cu diete si exercitii ca sa arate bine desi are nu mai putin de 60 de ani.

ma-ntreb daca nu vrea sa mai prinda vreunul, ca e rentabil...

insul asta n-a fost terorist din cate stiu eu si e o aberatie sa faci clasificari atat de largi. afaceri a facut iar legalitatea lor e cu certitudine discutabila (a fost implicat intr-o ancheta imediat inainte sa moara).
ti-am povestit de irina asta pentru ca exact in momentul asta e in camera vecina si ii pierde vreamea maica-mii. si ma enerveaza cumplit. detaliile exacte ti le zic alta data.

pana una alta vezi si tu, generalizarile sunt malefice (probabil ca nici ea nu e asa o scorpie profitoare, dar ma rog...). si aplica faza cu fa ce spune popa nu ce face popa :D

sunt cam somnoros acum de la ziua de ieri cu examenul si cu tigari/bere (ceea ce e foarte urat din partea mea, bad evilmuffinpie, bad!) ma tem ca nu sunt foarte coerent astazi.

Se intampla in Bucuresti..

Cum se poate incepe mai original un prim post? In niciun caz cu un titlu izbitor de asemanator (ca sa nu zic identic) cu titlul blog-ului insusi, ai zice. Trecand peste acest detaliu irelevant, voi trece direct la subiect fara a neglija desigur faptul ca pana sa ma decid sa scriu ceva, am aruncat o privire peste posturile anterioare, ca sa imi formez o idee despre modul in care se pune problema, daca pot spune asa (expresie mai neaosa).
In primul rand, vad ca trebuie sa ma adresez cu TU, iti incredintez tie - prieten virtual - gandurile, opiniile, rafularile mele, acea nemultumire care efectiv ma cuprinde la orice colt mizer din orasul european care se vrea pitoresc, sofisticat, metropolitan. Nu ma cunosti intr-atat de bine, insa, printr-o ironie a sortii, amandoi gandim la fel despre Bucuresti: tu, eu, si orice alt surfer caruia ii este dat sa ajunga pe acest blog. Pana sa-ti formezi o parere concreta despre mine, cu sigurant te vei opinti in prejudecati daca iti voi spune ca sunt o traditionalista si ca tocmai acest traditionalism ma impiedica sa vad Bucurestiul modern ochi ingaduitori. Imi place la nebunie sa ascult melodia "Zaraza", imi place aerul de care anul nasterii mele m-a privat, aerul anilor din secolele trecute, cand inca se mai practica romantismul, cand in Bucuresti vedeai adesea faitoane trase de cei mai sprinteni cai, faitoane in care se adaposteau un el imbracat in redingota si purtand barbison si o ea cu umbreluta si crinolina, indreptandu-se cu nerabdare spre carciumioara de la sosea, unde ramasese stabilit sa se intalneasca sambata seara...
Bine, ai spune, dar acele vremuri de mult apuse nu sunt deloc in concordanta cu rapiditatea cu care s-a dezvoltat tehnica si sunt de acord. Nimeni nu spune sa porti papion si sa scrii poezii de dragoste, sa ai un vocabular academic si sa ai maniere de rand inalt, dar cum intotdeauna exista un "dar", poate ar fi bine sa iti rupi macar 10 min din lupta nebuna cu timpul de zi cu zi si sa reflectezi asupra sanatatii tale (mentale si fizice).
De ce sa te supui caznelor unui oras imbacsit, infect, poluat, care se lauda cu noxele automobilelor puturoase, fast-food-urile celui vesnic pe fuga si al gurmandului (atentie: nu al gourmet-ului!), infrastructura alesilor nostri, demagogia edililor, proasta-educatie a conationalilor si lista poate continua, din pacate. Toate acestea atenteaza la sanatatea ta si tu, vrei, nu vrei, le suporti fara drept de apel; si daca ai intenta proces (si la propriu, si la figurat), cine ti-ar solutiona cazul. Sa fim seriosi, si tu, si eu stim mult prea bine how things go around this city; nu ne ascundem dupa deget. Dar e mare pacat, mare pacat ca se intampla in Bucuresti - capitala europeana... cu titlul.

In Bucuresti nu vezi cerul... ( part 2 )

Doamne, e joi noapte si abia acum ma apuc sa scriu despre cum mi-am continuat aventurile duminica trecuta. Sunt oarecum curios cum o sa iasa. Am asteptat in mod special sa se mai afunde informatia si sentimentele in mine ca migdalele in cozonacul ala genial pe care il mai face mama din cand in cand, trebuie sa-ti dau o felie. Oricum, sa continuam...

Aparent mai aveam cinci minute pana sa se inchida barul si probabil inca jumatate de ora pana sa ma dea afara. Oricum nu mai vroiam sa scriu. Eram mai mult decat multumit cu felul in care picase ultima propozitie. Parea sa inchida totul frumos. Astfel, lipsit de ocupatie, ma jucam cu Alt+Tab-ul intre WinAmp si Word de plictiseala.

Prin fata mea tocmai trecea un grup mai mare de persoane in drum spre bar cu dorinta exagerata de a utiliza cele cinci minute ramase. Spre surprinderea mea o tipa blonda se desprinde brusc de grup si se aseaza pe banca din fata mea si incepe sa vorbeasca.
Aparent eu, care sincer ma simteam foarte bine si fericit, emanam tristete si singuratate. A inceput sa ma analizeze profund prin intrebari legate de intimitatea mea si severitatea parintilor si alte prostii de genu pentru a-si deslusi ea motivul pentru care eu stau singur si cand sunt inconjurat de oameni. Incercarea mea de a-i explica faptul ca am avut chef sa raman pe motoare ca imi place acolo, desi persoanele cu care eram au plecat, era futila. A inceput sa ma intrebe ce fac cu laptopul si i-am confesat ca scriu, desi nu am fost in stare sa ii zic ca scriam pentru un blog, parea asa de plastic... in fine.

Tipa era trecuta de facultati, o chema Doina. Era de peste Prut dupa accent si stilul de a vorbi, la fel si prietenii ei ( printre care si cei care dansau din prima parte ). Multe nu imi amintesc despre cum era imbracata sau cum arata exact. A ramas in mine ca o fantoma, ca o idee care m-a intrigat, ca un sentiment lipsit de contur.

M-a intrebat cati ani am pentru ca aparent eram subiect aprins de interes in grupul lor si pusesera pariuri. Ea a castigat ( desi eram si neras... damn... ).

Dupa alte cateva vorbe s-a desprins ramanand cu ideea ca totusi e ceva in neregula cu mine.

Gasindu-ma iarasi singur am cazut intens pe ganduri si am realizat ca nu pot sa las aceasta "acuzatie" in aer asa ca pana la urma mi-am strans toate toate mataraiele ( cum ar zice mama ) su mi-am bagat laptopul in ghiozdan si am luat-o la picior spre locul unde statea ei si am facut cunostinta. Oamenii, din cate am prins, erau fosti colegi de facultate retraind anii de aur, amintindu-si toate boacanele din facultate.

Aparent o tipa a mers pe cismigiu cu inca 2 sau 3 tipi cu barca. Na, aparent, vara fiind, tipii au vrut sa faca o baie si i-au zis sa se intoarca cu spatele ca ei sa se dezbrace depasind limitele decentei si sa se arunce in apa, sa se balaceasca nitel, sa se intoarca si sa se imbrace fara a o ofensa pe respectiva. Zis si facut. Problema majora a fost, dupa cum au observat si respectivii, apa din cismigiu nu e cea mai adanca dintre ape asa ca toti s-au trezit in picioare cu apa pana la brau. Exclamatia generala a fost: "Noroc ca n-am sarit in cap...".

Asta desigur a dus spre o alta povestire amuzanta subacvatica petrecuta tot pe cismigiu. Aparent un prea-indragostit a vrut sa isi puna capat zilelor intr-o iarna.
Metoda preferata: Deces prin inec.
Locul: Lacul din Cismigiu.
Probleme: Majore !
Aparent tot ce a reusit a fost sa se ude pana la oase si sa se plimbe astfel dardaind prin regie. Toate astea fiind urmate de o raceala graoznica si frica pneumoniei ( care de altfel l-ar aduce totusi mai aproape de tinta... ).

La un momentdat una din tipe a vazut cerul ( remarcat placut si de mine dupa cum ziceam ) si a exclamant cu mult patos: "Vaaai! Ce cer frumos. Ati observat vreaodata ca in Bucuresti nu vezi cerul ? Bine, ma refer asa cand il vezi din intamplara si te frapeaza, nu intentionat ca aia e alta mancare de peste...", lucru care mi-a placut enorm.

Distractia s-a terminat repede pentru ca un individ musculos si cu o dorinta arzatoare de somn ne-a anuntat ca ar cam fi cazu sa plecam daca ne plac inca degetele atasate de mana, asa ca mi-am luat ghiozdanu subtil si am luat-o la pas cand ceilalti inca se mai adunau. Nu le-am spus nimic, m-am gandit ca nu le datorez. Cred ca a fost mai bine asa. Oricum inafara de Doina, restu se uitau suspec la mine pentru ca m-am alaturat grupului subit.

Cred ca ajunge momentan, oricum nu va speriati mai prevad vre-o doua parti pentru ca desigur nici in dimineata aia n-am dormit. Eh! Viata de om activ ce sa va spun.

p.s. Imi vreau briosa aia nenorocita si o vreau inapoi si pe cea cu tate enorme ca nu strica niciodata sa aia pe cineva de genu in preajma, cine jtie cand vrei sa dobori un motociclist, sa desfaci o nuca de cocos sau indrepti o foaie importanta uitata in ghiozdan...

buna kathy

m-a rugat s-o adaug si n-am putut rezista. ca verigile din lantul de la wc... una dupa alta am cedat...

si uite-te si tu ce zice... vulgara... in fine, daca nu-ti place poti s-o ignori :D

 

bucurestiul azu in momentul asta e un amalgam de oameni care se scoala, se duc la munca se intorc acasa, repeat. cum altfel sa fie lumea atat de nefericita?

voiam sa-ti spun ca s-ar putea sa lipsesc cateva zile de la blogging. am un examen miercuri si ma cac pe mine de praf ce sunt (ma rog nu chiar... :p) si ar trebui sa-nvat mai degraba. si sa mai merg la o ceainarie/tigara ca sa am ce sa-ti mai povestesc.

altfel, imi moare inspiratia si atunci ce ne facem? stam si ne uitam unul la altul?

 

p.s.: stiai ca o briosa are vreo 450 kcal? una de la mac cel putin... e mai mult decat majoritatea hamburgerilor/cherseburgerilor/*burgerilor...

Despre oraselul nostru

In primul rand trebuie sa imi cer scuze fata de restul lumii pentru ca nu am mai postat de ceva timp.
In tot acest timp s-au realizat si alegeriile locale. Aparent cei doi candidati care au ajuns in turul 2 de scrutin sunt Vasile Blaga si Sorin Oprescu. La cateva sectoare s-au ales primarii inca din primul tur de scrutin (Ontanu si Negoita) aparent pentru lucrurile bune pe care le-au facut la ei in sectoare.
Daca vreti sa imi aflati parerea mea personala asupra cui este mai bun in functia de primar general nu o sa o aflati, sincer daca s-ar putea as dori ca nici unu din ei sa nu fie, o sa fie alegerea celui mai mic rau dintre 2 rele.
Bun, dar sa lasam politica la o parte si sa discutam despre schimbarile din oras.
In primul rand s-a redeschis statia de metrou Bucur Obor. Trebuie sa remarc modernizarea limitata la a pune marmura pe scarile de la metrou (probabil cumparata de la TITAN MAR(firma sotiei lui Videanu)) si modificarea intrarilor astfel incata sa poata trece tramvaiul pe deasupra. Aaa.. da era sa uit astazi pe la iesirea spre Lizeanu se formase o mare balta pentru ca curgea apa din tavanul proaspat "modernizat", apa care se prelingea pe scari si forma un adevarat patinoar!
Si sa nu uit, am tot fost bombardat in ultima vreme de multa lume pe mess care imi arata tipa aia care ca sa faca rost de bani la metrou a facut striptease. Eu, sincer admir inventivitatea romaneasca in materie de cersit, dar adevaru e ca fiecare se descurca cu ce are, unu un acordeon, altu un picior rupt, alta cu frumusetea ei. As posta aici filmuletul de pe youtube, dar cred ca puteti sa il cautati si voi singuri daca va intereseaza.
Si nu in ultimul rand astazi a inceput Bookfest in pavilionul expozitional Romexpo. Expozitia va fi deschisa in fiecare zi intre orele 10.00 si 20.00, iar astazi seara la ora 18.00 in pavilionul 13 va fi concert Fara Zahar.
Sper sa va vad pe acolo.

mi-am recuperat ceasul

curiozitatea mea a fost in sfarsit satisfacuta. exact cum a prezis insul ala, am dat telefon ziua urmatoare si m-am dus. a fost o vizita foarte scurta.

am intrat, s-a oferit sa-mi faca un ceai si m-a lasat in camera de lucru. acolo, langa ceasul meu, care fusese reparat, erau o groaza de hartii. de fapt in toata camera erau hartiute, hartioare pe toate mesele si pe toate placile de parchet. am decis sa arunc o privire mai atenta la biroul lui emil cu tabla de sah ale carei piese erau insirate la fel de ordonat si pe care parea sa se mai fi pus un strat de praf daca asa ceva era posibil. era si un alt morman de hartiute. erau mai toate scrijelite cu litere indescifrabile. dar prin tot maldarul ala, era o bucatica rupta de hartie ingalbenita pe care scria cu cerneala neagra, cu un scris ingust, ascutit si absolut incomod. si pe hartia aia era un mesaj de la mircea.

stii... curiozitatea... tocmai imi pusesem ceasul la mana cand am ridicat biletelul -

iubitule,

stii ca n-am mai avut nici un fel de varietate in ultima vreme. m-am saturat de tiganul ala care indiferent cat de atragator ti s-ar parea, pe mine ma repugna. vreau si altceva... si am observat ca prietenul tau cel nou care tot vine dupa ceas l-a tot uitat de vreo doua dati incoace. eu nu cred ca el vrea ca limbile ceasului sa-i arate ora, cred ca vrea ceva cu limbile noastre... si sunt mai mult decat dispus sa ii indeplinesc dorinta.

spune-mi ca bea niste ceai... hai te rog... ar face lucrurile atat de simple.

cand vine la tine maine, da-mi un telefon. vreau sa fiu acolo. abia astept... n-am mai avut pe nimeni atat de fraged intre noi. pur si simplu trebuie sa il avem.

mircea

si l-am pus jos pe birou. l-am pus pe birou si am simtit cum sangele mi se urca in obraji. incepusem sa amestesc desi nu bausem nici o picatura din ceaiul lui. m-am indreptat spre usa si am ramas pentru cateva momente pironit locului. in cativa pasi largi care au durat excesiv de mult am ajuns la usa si slava cerului, nefiind inchisa, am iesit in rondul de case daramate. am luat-o la goana pe stradutele alea si nu m-am oprit din alergat pana cand n-am ajuns acasa.

nu cred ca am mai tras pana acum asa o sperietura ingrozitoare. am tremurat timp de peste o jumate de ora infofolit intr-o patura de la ikea. pe urma m-am linistit si abia acum scriu si asta. intre timp am reflectat si desi inca nu cred povestea lui, am acum bucatile lipsa sa completez povestea.

problema lui majora cu biserica a fost cu certitudine homosexualitatea. nu a putut sa reconcilieze cele doua. dar la fel nu a putut sa ramana fara raspuns la intrebarile care il macinau despre timp - a fost marcat toata viata de deportarea parintilor. ce stare oribila - neimplinire pe toate planurile.

mi-a parut ingrozitor de rau pentru el. si inca imi pare. stiu ce voia sa imi faca dar pastrez inca in mine un sambure de speranta. speranta ca n-ar fi dat curs acelui bilet.

acum, fiindca am ceasul nu ma mai pot intoarce. nu ca as mai fi vrut. n-o sa-l mai sun niciodata si am de gand sa-mi schimb numarul cat mai repede posibil. curiozitatea era pe punctul de ma prinde, dar tot ea m-a ajutat in cele din urma sa scap. morala intamplarii e una simpla - nu merge cu oameni dubiosi nicaieri. punct. mai ales fara sa le spui parintilor. doar gandul ca ar fi putut sa... mai bine nu...

viata mea e frumoasa asa cum e si norocul chior vrea ca ea sa continuie.

recuperandu-mi ceasul

a fost pur si simplu fascinant. rareori mi se intampla sa cunosc pe cineva atat de interesant. mi-a inspirat un sentiment mixt de teama si de curiozitate - genul de sentiment pe care l-ar avea cineva care exploreaza o epava pe fundul marii. trebuie sa treci de tonele de praf, pesti, bucati de lemn putrezite, schelete si nu numai atat, dar ai si o canistra limitata de oxigen. si daca nu iesi la suprafata la timp, atunci o sa mori.

am stat ore in sir sa ma intreb daca merita sa risc sa ma duc inapoi in mahala dupa ceas. in fond, era doar un ceas. un simplu obiect. dar de fapt, e mai mult, are valoare sentimentala.

dar stii, dupa ce am stat sa ma gandesc, am realizat ca aici mint. are si o valoare sentimentala, dar nu atat incat asta sa fie principalul argument. imediat ce am realizat ca de fapt, nu e atat de important sa ma duc dupa el, am realizat ce reprezenta de fapt. aici, latura mea curioasa a luat-o in bot si planul i-a fost scos la iveala. de fapt, ceasul era si este un pretext. e un pretext ca sa-l mai vad o data. e un pretext ca sa aflu mai multe despre el, e un fel de cheie intr-o serie de intamplari care nu mi-ar fi in mod normal accesibile. intamplari pe care vreau neaparat sa le aflu si sa ti le spun si tie. ma rog, de fapt nu ti le spun tie in realitate. ci pur si simplu ne consemnez. imi place sa cred ca voi citi randurile astea peste ani si voi fi surprins de perspectiva pe care o aveam atunci.

dar sa revenim la emil si la ceasornicaria lui. ceva este dubios la omul asta. nu pot realiza exact ce momentan dar m-am dus azi sa aflu raspunsul. am plecat spre mahalaua in care locuia dupa ce i-am dat un telefon si l-am anuntat ca voi veni. el a fost de acord, dar numai dupa ora 12. eu in schimb aveam alt plan. eram decis sa ma duc si sa fiu acolo la ora 11 ca sa pot vedea ce facea el atat de important. probabil ca nimic, dar imi placea sa cred ca sunt un fel de detectiv. totusi, nu realizez care ar fi fost crima. dar in fine.

m-am dus pe straduta aia ingusta si nisipoasa pe la 10:30. am trecut de pereche dupa pereche de case care mai de care mai darapanate. am spus ca era nisipoasa? da, asa e, are o culoare galbuie dar daca ma gandesc, e mai degraba o culoare bolnavicioasa. sunt baltoci din loc in loc pline de noroi si sunt si copii care de distractie dau cu betele in balta ad literam. nu mai spun cati caini sunt. am avut nevoie de tot tactul meu ca sa ii evit. haita dupa haita care nu pareau sa fie acolo ieri. senzatia era de saracie ingrozitoare si mizerie. dar am ajuns pana la urma in fata casei lui emil pe la ora 10:50.

casa lui e intr-un fel de rond care are in mijloc un petec de noroi in care creste un bat care se preface ca e pom cu 8 frunze. am ajuns cu o ora inainte si m-am pus pe asteptat. dupa cateva minute, a iesit un tigan tanar din casa lui emil. eu, care ma invarteam nonsalant acolo, l-am remarcat imediat si am observat cum se indrepta spre mine, moment in care ma tot intrebam daca s-o iau la goana sau nu. mi-a zambit. singura lui replica a fost - "a... deci mosul vrea pe altcineva acum... sa-mi bag pula in mortii masii de escroc nenorocit". am deschis gura sa-i explic ca venisem dupa ceas, dar deja se intorsese cu spatele spre mine si plecase cu mainile in buzunare.

la scurt timp dupa, a iesit si individul de ieri. eu ma ascunsesem dupa zidul prabusit al unei case si l-am observat fara sa ma apropii. el era parca mai tanar, avea vreo 30 de ani. s-a uitam cu atentie de jur imprejurul rondului sa vada daca nu cumva e cineva cunoscut. si pe urma a plecat, intorcand mereu capul sa vada daca nu cumva e urmarit.

cat de dubios. inimia mi se facuse cat un purice deja si contemplam ce idee proasta a putut sa fie toata expeditia asta. pe urma, s-a deschis geamul ceasornicariei si un radio harait a inceput sa cante anotimpurile de vivaldi. era vreo 11.50 asa ca mi-am luat inima-n dinti si am decis sa ma duc la ceasornicar.

in momentul ala imi era neclar daca voi lua ceasul cu mine de data asta sau nu.

 

 

am incercat sa ma uit dupa o sonerie pentru ca probabil ca usa aia nu ar fi rezistat daca ciocaneam in ea. am gasit-o in final dupa ce am deschis o cutiuta de bronz inverzita de trecerea timpului. am apasat pe buton si s-a auzit acelasi sunet de telefon din alt secol ca ieri. stii, e cam ciudat sa suni ca sa intri intr-un magazin. dar usa era inchisa. s-au auzit pasi dinauntru si ma asteptam ca usa sa se deschida dintr-un moment intr-altul. era ora 11:55. nu s-a deschis. indiferent cat am sunat. la ora 12 fix, cand stateam cu fundul pe bordura enervat si incalzit de asteptare, usa s-a deschis si in cadru a aparut ceasornicarul. mi-a zambit si m-a poftit inauntru.

fiind deja enervat de atata asteptare, l-am apostrofat scurt - "de ce n-ai deschis usa cand am sunat prima data? erai oricum acasa!" el mi-a zambit intelegator, asa cum ii zambesti unui copil naiv si a bolborosit ceva de timp. din nou, i-am taiat replica - "nu ma intereseaza toata dezbaterea ta inutila despre timp. tot ce voiam era sa-mi spui ca-ti pare rau." atunci s-a intunecat la fata. mi-a zis - "da, imi pare rau ca nu intelegi. vrei sa-ti explic despre ce vorbesc?"

"evident, vreau sa aflu ce ai de spus. imi face lectii de bun simt un amarat de ceasornicar dintr-o mahala jegoasa! cine crezi ca esti tu ca sa imi spui mie de explicatii?"

"nu vrei sa stai la un ceai si o tigara ca sa discutam despre asta?"

in momentul ala, toti nervii mei au tacut simultan si m-am calmat. i-am spus ca mi-ar face placere si m-a invitat in camera de dupa biroul masiv. am pasit atent in camera lui. era intunecata si avea prosoape si carpe in geamuri. parea murdara. m-a invitat sa stau la o masa cu picioare de porc aurite, foarte kitchoasa. a pus doua cani pe masa si a smuls carpele din unul dintre geamuri pe care l-a si deschis larg. probabil ca sa iasa mirosul. era un miros greu in camera, acru oarecum ca de transpiratie, dar mai era ceva acolo pe care nu il puteam detecta.

in mai putin de 5 minute a venit cu un ceainic dintr-un portelan de proasta calitate si a umplut doua cesti cu un lichid caramel, de densitate potrivita. intre timp, eu uitandu-ma in toata camera am remarcat biblioteca. parea mult mai mare decat ar fi avut nevoie omul asta. parea sa aiba multe volume legate in piele de buna calitate si asta m-a surprins dat fiind locul unde eram. dar in fine, i-am zambit conversational.

"spune-mi deci, de unde vii, ce-i cu tine si cine esti."

mi-a oferit o tigara parliament care mi s-a parut scumpa pentru el si a inceput:

"pai vezi tu, ti-am zis si ieri m-am nascut in basarabia. m-am nascut intr-o familie de evrei. parintii mei si cu mine, cand eram un bebelus, au fost urcati intr-un tren si deportati in siberia. trenul in care eram a trecut prin moscova si acolo, a avut o pana in statie. iti dai seama ca erau niste conditii groaznice dar mama a reusit sa sara din tren cand tata i-a dat paznicului un pumn in cap. mama a luat-o la goana prin gara din moscova cu mine in brate dar a fost impuscata in picior de un soldat. a cazut cu mine inca in brate. o rusoaica, pe nume tatiana voronova m-a luat din bratele mamei. mama i-a spus pe scurt cine era si cum ajunsese aici si a implorat-o sa aiba grija de mine. atat a reusit sa spuna in cele cateva zeci de secunde inainte sa vina soldatul si sa o ia de-acolo.

femeia aia tatiana voronova e probabil singurul motiv pentru care sunt acum in viata. sotul ei era un ceasornicar si asa ea a devenit mama mea si el tatal meu. el m-a invatat sa repar ceasuri. si pe masura ce ma jucam cu ceasurile am inceput sa ma intreb cum se face ca timpul merge doar intr-un singur sens si m-a intrigat mereu cum timpul ne influenteaza viata. daca ai mei se nasteau in alt moment de timp chiar si cu cateva zile, s-ar fi putut sa nu se cunoasca niciodata si eu sa nu ma nasc. daca ma nasteam in alt secol, nu se intampla asta, daca mama mea avea mai mult timp la dispozitie, ar fi reusit sa scape din gara...

si asadar, interesul meu pentru timp a crescut. de-aia mi-a placut atat de mult fizica si am facut si facultatea de fizica in moscova. eram atat de mandru de mine. si parintii mei, atat cei de-acum cat si cei de dinainte erau. eram sigur ca totul poate fi explicat prin stiinta. eram atat de sigur ca ma apropiam de secretul timpului.

am invatat concepte dificile, am retinut formule kilometrice si m-am si distrat. am cam facut multe lucruri in perioada aia... dar intr-o noapte de iarna stand la birou, si molfaind capatul creionului am realizat ca nu ma apropiam de nici un raspuns. am realizat ca pierdeam timpul in ignoranta. la unele intrebari nu ne e dat sa stim raspunsul vezi tu... si e mai bine pentru ca ele nu tin de vointa noastra. ele tin de vointa lui dumnezeu. si realizand asta, am decis sa parasesc institutul la care lucram si sa il slujesc pe dumnezeu apropiindu-ma de raspuns.

erau o serie de probleme cu planul meu, doua deosebit de problematice. una dintre ele era cum sa plec din urss iar a doua nu te intereseaza. am fost cu colegii in romania intr-o excursie si pretextand ca mi s-a facut oribil de rau, am ramas intr-un spital din bucuresti. imi luasem toate posesiile cu mine si stransesem destul. erau intr-un saculet de catifea purpurie. mi-am cumparat o casa in bucuresti si asta se intampla  cam inainte de revolutie. mi-a fost interzisa intrarea in biserica... si am ramas in casuta asta, ceasornicar.

cartile de pe pereti le-am cumparat cu banii care i-am strans si majoritatea sunt de fizica. inca incerc sa aflu secretele timpului pentru ca nu cred intru totul in dumnezeu, dar in acelasi timp, inca cred in dumnezeu si nu incerc sa aflu secretele timpului cu adevarat. mie teama ca n-o sa aflu nici una nici alta inainte de a muri.

mi-am facut cativa prieteni aici cum ar fi mircea, tipul pe care l-ai vazut ieri la magazin. intelegi deci de ce imi permit sa iti spun ca nu ai inteles tot?"

"ce poveste interesanta. cat din ea e adevarata?"

atunci el si-a ingustat ochii probabil ca de ciuda... si a spus aproape in soapta "cred ca ar trebui sa pleci acum." a adaugat in drumul meu furios spre usa "si sunt sigur ca o sa mai vii pe-aici. da-mi un telefon inainte."

nu i-am raspuns si am iesit trantind usa, in furia mea uitand cu desavarsire de ceas. am ajuns acasa si acum, scriin asta nu realizez daca am uitat de ceas intentionat sau si constient. dar tot o sa-l mai vizitez. aici n-am nici un dubiu.

are o poveste interesanta dar tot cred ca minte sau ca a innebunit acolo in mahalaua aia. dar tot vreau sa stiu mai multe. si voi avea ceea ce vreau.

ceasornicarul de pe viitorului

trebuie sa vorbesc cu tine astazi. mi s-a intamplat ceva foarte surprinzator. ziua de duminica a fost o zi normala. de fapt asta e cel putin ceea ce stiu parintii mei.

a inceput foarte simplu. am un ceas negru de plastic care are putina memorie flash si care ramasese fara baterie. asa ca m-am dus pana in obor sa ii puna unul dintre ceasornicari o baterie... zis si facut, ce poate fi mai simplu?

acum, sunt sigur ca stii ca in obor la intrarea principala, mergi putin si pe urma imediat pe dreapta e ceasornicarul. sau de fapt ceasornicaria.

imediat cum am ajuns, am vazut cum cei doi ceasornicari se certau. se certau groaznic. unul dintre ei, destul de inalt, brunet, un om in toata firea de in jur de 45 de ani ii explica calm celuilalt ca el trebuie sa fie la ora 11 acasa si ca putin ii pasa ca tura e pana la 14.

m-am holbat la ei si dupa vreo cateva minute in care s-a intamplat nimic mereu, m-am decis sa stau mai drept si sa ma apropii de tejghea. asa, individul mai inalt mi-a urat buna ziua si m-a intrebat cu ce ma poate ajuta.

i-am explica problema si i-am inmanat ceasul. l-a desfacut, s-a uitat inauntru si mi-a spus senin ca n-are tipul de baterie de care am nevoie aici la magazin, dar ca il are la ceasornicaria lui, de pe viitorului. mi-a zis ca daca vreau, pot merge cu el imediat pentru ca era aproape 10:30 si trebuia sa ajunga acasa pana la 11.

l-am masurat din cap pana-n picioare. in general nu e o idee buna sa te duci cu cineva pe care nu-l cunosti intr-o mahala. dar o particica mica si perversa din mintea mea mi-a miscat muschii fetei fara sa realizez si am ingaimat un "da" nu foarte convins.

tipul mi-a multumit, si a inceput sa vorbeasca despre cat de important este timpul, despre cat de putin timp a dat dumnezeu, binecuvantata fie vointa lui oamenilor pe acest pamant si ca orice excentricitate de-a lui n-ar trebui sa ma surprinda.

pe drumul spre strada cu pricina, desetul de scurt de altfel, am vorbit despre timp iar eu incercam sa-i spun ca este vorba de fizica, de o dimensiune a unui ansamblu spatiu-timp iar el imi zambea. imi zambea si cand am terminat de vorbit mi-a spus - ceea ce spui tu s-ar putea sa fie adevarat, dar ca sa fiu cu adevarat sincer, nu-mi pasa. dumnezeu imi spune tot ceea ce vreau sa stiu, si daca vreau mai mult, n-am decat sa-l aflu. el nu m-a dezamagit decat.... niciodata.

deja privindu-l imbracat in tricoul ala cam ponosit si cu haina de stofa cu petece in coate, kaki, si ascultandu-i cuvintele incercam sa-mi omor curiozitatea perversa care fusese atatata.

eu dintotdeauna mi-am dorit sa fac un experiment simplu. la metrou sunt atat de multi cersetori si o buna bucata din ei cersesc folosind o icoana si astfel ne amintesc de morala crestina care cere sa dai. dar ce am vrut dintotdeauna sa stiu este daca nu cumva ii dai unui cersetor sa spunem 5 lei, de 5 ori mai mult decat daca i-ai fi dat in mod normal cu conditia sa spuna ca nu crede in dumnezeu si sa renunte la rugaciunile inutile. cu alte cuvinte am vrut mereu sa vad daca pot corupe pe cineva. si de aceea, am fost intrigat de acest om.

de acest ceasornicar, pe care intrebandu-l mi-a spus ca-l cheama emil. ne apropiam de ceasornicarie. peste tot pe jos sunt numai gunoaie si miroase a descompunere. un puradel se joaca impungand cu batul o pisicuta moarta. am trecut pe langa el iar emil l-a ignorat. se apropia ora 11. era important sa ajunga acasa.

casa in care statea era o casa la strada decorata cu arcade otomane. probabil ca fusese o bijuterie in vremea ei, cu etaj si cu un balconas care ar fi putut trece drept cochet in alta epoca. acum toata cladirea naparlea si spre deosebire de un sarpe, nu capata un start de piele neteda si noua. pur si simplu isi arata caramizile tuturor.

a intrat pe o usita mica dintr-un lemn subred pe care scria cu litere elegante "ceasornicarie". camera in care m-am pomenit era mica si vopsita intr-un rosu sangeriu la un moment dat care acum devenise un roz incert. avea parchet pe jos si desi era aproape goala parea remarcabil de plina. in fata era un birou intunecat si larg dar nu era pentru reparat ci pentru bani si unelte. el s-a dus si a luat ceva din acest birou si pe urma s-a dus la un mic secretaire unde a aprins o veioza chioara cu un abajur turtit de hartie.

in tot acest timp mi-a povestit ca se nascuse in basarabia si ca dupa ceva timp de stat in rusia, de fapt in urss s-a decis sa ramana in romania. n-a vrut sa-mi detalieze de ce.

in timp ce asteptam am vazut si un joc de sah pregatit pe biroul cel mare. era cu totul banal facut din plastic ieftin. ceva era ciudat in legatura cu acel joc totusi. si dupa cateva momente am realizat ca era umplut de praf. nu fusese miscata nici o piesa niciodata.

deodata a sunat cineva la usa - a fost un zgomot vechi, un tarrr de telefon din alt secol. emil a sarit ca ars sa raspunda la usa. a intrat un barbat bine facut dar totusi zvelt in camera. avea ochii ingusti si un inceput de barba. totusi, parea batran. i-a zambit lui emil cand a intrat in camera dar cand a dat ochii de mine, fata i s-a crispat. emil, care nu terminase sa-mi repare ceasul, mi-a zis "acum trebuie sa pleci. iti dau ceasul maine, sau in alta zi. ia numarul meu de telefon. suna-ma cand vrei sa-l iei." nu stiu ce mi-a venit dar am intrebat "si aveti de gand sa jucati sah?! nu e mai important sa-mi repari ceasul?". el mi-a raspuns scurt "ce ne jucam noi nu e problema ta." si m-a condus la usa asa ca in nici 20 de secunde m-am trezit fata in fata cu usa uscata si cu un numar de telefon scrijelit in graba pe o bucata de ziar.

si m-am intors acasa, fara ceas, fara baterie si cu intrebari. ar trebui neaparat sa ma duc dupa ceas. l-am primit cadou de la tata si o sa ma intrebe de ce nu-l am la mana moment in care n-o sa-i pot spune motivul adevarat. o sa ma duc zilele astea la emil.

In Bucuresti nu vezi cerul... ( part 1 )

Pentru mine vor exista intotdeauna doua ipostaze contrastante ale acestui oras: bucurestiul nostru si bucurestiul meu, bucurestiul pe care il vad cand sunt singur cand pot sa uit si sa ma pierd.

Acum scriu pe motoare la 3:26 AM singur cu un pachet de camel si laptopul inserat intr-o priza foarte greu gasita, dar mai interesant e cum am ajuns aici si ce se va intampla in continuare.

Vineri seara am facut act de prezenta intr-un club superb din zona cismigiului, doi prieteni au simtit nevoia sa impresioneze prin litrii de alcool cu ocazia intrarii lor in ilegalitate. Fara discutie cheful a fost chiar suportabil pana la un punct cand ritmurile simpliste repetitive nu imi mai colorau deloc atmosfera. Pe la 3 m-am decis sa vizitez cismigiul, mai exact locul meu preferat de refugiu: Rondul Roman aka unde e cupa aia mare. Acolo pe iarba intins acompaniat de un pian tare posomorat am reusit sa ma pierd prin iarba, vant, stele si liniste. Ma simteam tare cald pe iarba umeda.

Din pacate reintegrarea in societate a fost foarte dura. Am fost nevoit sa pasesc pe drumuri pavate incoerent si chiar gretos. In fine.

Dimineata urmatoare ma asteptau in fata calculatoarelor prichindei nevoiti sa traiasca viata parintilor, eu fiind oarecum un ghid. O experienta interesanta si in orice caz profitabila pe mai multe planuri pentru mine.

Dorinta mea arzatoare sa dorm dupa sesiunea de instruire a fost distrusa de nevoia de a-mi indeplinii o oarecare datorie morala fata da cunostinte. Nu ma intelege gresit, nu regret nimic. Daca nu luam acea decizie nu ajungeam in punctual asta.

O paranteza.

Am facut o pauza sa ma uit in in jur si am observat cum norii care pana acum imi blocau accesul spre stele se subtiaza incet intr-o nuanta apasatoare de mov, defapt sincer totul parca a capatat o aura mov. Superb.

Revenind.

Grupul cu care imi treceam ata prin ac s-a subtiat si el incet dar sigur ( la fel ca norii de acum ). Dar cu toate astea am luat parte la un episod demn de relatat cu ei.

Tocmai prinsesem ultima comanda la Spring Time la Universitate si am fost nevoiti sa luam totul la pachet sis a ne gasim un alt loc pentru consum. Am ales bordura de langa intrarea in pasaj de la Muzeul de Istorie. Cand noi ne aflam in plina devorare se apropie o tipa in verde de mine cu o nonsalanta placuta si imi fura doi cartofi si imi multumeste indepartandu-se. Eu surprins in mod placut de episod strig dupa ea oferindu-I si o bucata de frigarui, oferta care de altfel nu este refuzata. Totul decurgea foarte placut si prietenos. Dupa ce mi-a degustat intr-un mod foarte feminin o bucata de carne, tipa in verde si-a continuat drumul si eu devorarea.

Mancarea fiind terminate simteam toti nevoia de ceva de baut si pentru a rezolva aceasta problema presanta ne-am indreptat spre un non-stop mai jos pe Elizabeta. Cu ochii atintiti spre frigider si atat incercam sa ne hotaram ce sa achizitionam, moment in care se aude din dreapta spate exclamatia: “Uite astia sunt aia de la care va ziceam ca am mancat!”. Era tipa in verde cu trei prieteni. Fapta buna ne-a fost rasplatita cu cate un gat de rom al carui gust reminiscent s-a combinat bine cu cola care a urmat.

Tot pe tema asta inainte de episodul cu fata in verde am cunoscut-o pe Caro(lina), o tipa care lucreaza la un magazin ce se va deschida luni si contine produse interesante, tot la fel de spontan si am primit si un sfert de sticla de vin de la un cuplu de francezi foarte prietenosi care trebuiau sa plece dar cu care am mai apucat totusi sa schimbam doua vorbe.

Am observat ca ma binedispun incredibil aceste acte de unitate si deschidere intre necunoscuti. Nimic nu poate fi mai placut.

Nu cred ca o sa o mai vad vreodata pe tipa in verde si oricum nu cred ca ar mai avea sens sincer, si-a indeplinit rolul in viata mea si sper ca si eu in a ei.

Dupa aproximativ doua ore de ras isteric alaturi de doi compatrioti am ramas singur. Nu am vrut sa plec.

Ma duc sa imi iau o cafea si cred ca o sa imi las laptopul aici ca totusi ce se poate intampla…

Aparent nimic. Am o ceasca tare simpatica si pricomigdala e chiar buna. Pana se racesta cafeaua imi mai aprind o tigara. Am pus si muzica, desi n-am casit, dar parca mergea mai bine un Pyramid Song decat chillout-ul de guerilla acum…

Stau fix la marginea peretelui desenat, langa tipul care are in fata o cafea si un pian abstract. Foarte tare. In dreapta mea danseaza un cuplu pe melodia aia... L’amour... l’amour...

Ultima comanda la bar in cinci minute.