mi-am recuperat ceasul

curiozitatea mea a fost in sfarsit satisfacuta. exact cum a prezis insul ala, am dat telefon ziua urmatoare si m-am dus. a fost o vizita foarte scurta.

am intrat, s-a oferit sa-mi faca un ceai si m-a lasat in camera de lucru. acolo, langa ceasul meu, care fusese reparat, erau o groaza de hartii. de fapt in toata camera erau hartiute, hartioare pe toate mesele si pe toate placile de parchet. am decis sa arunc o privire mai atenta la biroul lui emil cu tabla de sah ale carei piese erau insirate la fel de ordonat si pe care parea sa se mai fi pus un strat de praf daca asa ceva era posibil. era si un alt morman de hartiute. erau mai toate scrijelite cu litere indescifrabile. dar prin tot maldarul ala, era o bucatica rupta de hartie ingalbenita pe care scria cu cerneala neagra, cu un scris ingust, ascutit si absolut incomod. si pe hartia aia era un mesaj de la mircea.

stii... curiozitatea... tocmai imi pusesem ceasul la mana cand am ridicat biletelul -

iubitule,

stii ca n-am mai avut nici un fel de varietate in ultima vreme. m-am saturat de tiganul ala care indiferent cat de atragator ti s-ar parea, pe mine ma repugna. vreau si altceva... si am observat ca prietenul tau cel nou care tot vine dupa ceas l-a tot uitat de vreo doua dati incoace. eu nu cred ca el vrea ca limbile ceasului sa-i arate ora, cred ca vrea ceva cu limbile noastre... si sunt mai mult decat dispus sa ii indeplinesc dorinta.

spune-mi ca bea niste ceai... hai te rog... ar face lucrurile atat de simple.

cand vine la tine maine, da-mi un telefon. vreau sa fiu acolo. abia astept... n-am mai avut pe nimeni atat de fraged intre noi. pur si simplu trebuie sa il avem.

mircea

si l-am pus jos pe birou. l-am pus pe birou si am simtit cum sangele mi se urca in obraji. incepusem sa amestesc desi nu bausem nici o picatura din ceaiul lui. m-am indreptat spre usa si am ramas pentru cateva momente pironit locului. in cativa pasi largi care au durat excesiv de mult am ajuns la usa si slava cerului, nefiind inchisa, am iesit in rondul de case daramate. am luat-o la goana pe stradutele alea si nu m-am oprit din alergat pana cand n-am ajuns acasa.

nu cred ca am mai tras pana acum asa o sperietura ingrozitoare. am tremurat timp de peste o jumate de ora infofolit intr-o patura de la ikea. pe urma m-am linistit si abia acum scriu si asta. intre timp am reflectat si desi inca nu cred povestea lui, am acum bucatile lipsa sa completez povestea.

problema lui majora cu biserica a fost cu certitudine homosexualitatea. nu a putut sa reconcilieze cele doua. dar la fel nu a putut sa ramana fara raspuns la intrebarile care il macinau despre timp - a fost marcat toata viata de deportarea parintilor. ce stare oribila - neimplinire pe toate planurile.

mi-a parut ingrozitor de rau pentru el. si inca imi pare. stiu ce voia sa imi faca dar pastrez inca in mine un sambure de speranta. speranta ca n-ar fi dat curs acelui bilet.

acum, fiindca am ceasul nu ma mai pot intoarce. nu ca as mai fi vrut. n-o sa-l mai sun niciodata si am de gand sa-mi schimb numarul cat mai repede posibil. curiozitatea era pe punctul de ma prinde, dar tot ea m-a ajutat in cele din urma sa scap. morala intamplarii e una simpla - nu merge cu oameni dubiosi nicaieri. punct. mai ales fara sa le spui parintilor. doar gandul ca ar fi putut sa... mai bine nu...

viata mea e frumoasa asa cum e si norocul chior vrea ca ea sa continuie.