In Bucuresti nu vezi cerul... ( part 2 )

Doamne, e joi noapte si abia acum ma apuc sa scriu despre cum mi-am continuat aventurile duminica trecuta. Sunt oarecum curios cum o sa iasa. Am asteptat in mod special sa se mai afunde informatia si sentimentele in mine ca migdalele in cozonacul ala genial pe care il mai face mama din cand in cand, trebuie sa-ti dau o felie. Oricum, sa continuam...

Aparent mai aveam cinci minute pana sa se inchida barul si probabil inca jumatate de ora pana sa ma dea afara. Oricum nu mai vroiam sa scriu. Eram mai mult decat multumit cu felul in care picase ultima propozitie. Parea sa inchida totul frumos. Astfel, lipsit de ocupatie, ma jucam cu Alt+Tab-ul intre WinAmp si Word de plictiseala.

Prin fata mea tocmai trecea un grup mai mare de persoane in drum spre bar cu dorinta exagerata de a utiliza cele cinci minute ramase. Spre surprinderea mea o tipa blonda se desprinde brusc de grup si se aseaza pe banca din fata mea si incepe sa vorbeasca.
Aparent eu, care sincer ma simteam foarte bine si fericit, emanam tristete si singuratate. A inceput sa ma analizeze profund prin intrebari legate de intimitatea mea si severitatea parintilor si alte prostii de genu pentru a-si deslusi ea motivul pentru care eu stau singur si cand sunt inconjurat de oameni. Incercarea mea de a-i explica faptul ca am avut chef sa raman pe motoare ca imi place acolo, desi persoanele cu care eram au plecat, era futila. A inceput sa ma intrebe ce fac cu laptopul si i-am confesat ca scriu, desi nu am fost in stare sa ii zic ca scriam pentru un blog, parea asa de plastic... in fine.

Tipa era trecuta de facultati, o chema Doina. Era de peste Prut dupa accent si stilul de a vorbi, la fel si prietenii ei ( printre care si cei care dansau din prima parte ). Multe nu imi amintesc despre cum era imbracata sau cum arata exact. A ramas in mine ca o fantoma, ca o idee care m-a intrigat, ca un sentiment lipsit de contur.

M-a intrebat cati ani am pentru ca aparent eram subiect aprins de interes in grupul lor si pusesera pariuri. Ea a castigat ( desi eram si neras... damn... ).

Dupa alte cateva vorbe s-a desprins ramanand cu ideea ca totusi e ceva in neregula cu mine.

Gasindu-ma iarasi singur am cazut intens pe ganduri si am realizat ca nu pot sa las aceasta "acuzatie" in aer asa ca pana la urma mi-am strans toate toate mataraiele ( cum ar zice mama ) su mi-am bagat laptopul in ghiozdan si am luat-o la picior spre locul unde statea ei si am facut cunostinta. Oamenii, din cate am prins, erau fosti colegi de facultate retraind anii de aur, amintindu-si toate boacanele din facultate.

Aparent o tipa a mers pe cismigiu cu inca 2 sau 3 tipi cu barca. Na, aparent, vara fiind, tipii au vrut sa faca o baie si i-au zis sa se intoarca cu spatele ca ei sa se dezbrace depasind limitele decentei si sa se arunce in apa, sa se balaceasca nitel, sa se intoarca si sa se imbrace fara a o ofensa pe respectiva. Zis si facut. Problema majora a fost, dupa cum au observat si respectivii, apa din cismigiu nu e cea mai adanca dintre ape asa ca toti s-au trezit in picioare cu apa pana la brau. Exclamatia generala a fost: "Noroc ca n-am sarit in cap...".

Asta desigur a dus spre o alta povestire amuzanta subacvatica petrecuta tot pe cismigiu. Aparent un prea-indragostit a vrut sa isi puna capat zilelor intr-o iarna.
Metoda preferata: Deces prin inec.
Locul: Lacul din Cismigiu.
Probleme: Majore !
Aparent tot ce a reusit a fost sa se ude pana la oase si sa se plimbe astfel dardaind prin regie. Toate astea fiind urmate de o raceala graoznica si frica pneumoniei ( care de altfel l-ar aduce totusi mai aproape de tinta... ).

La un momentdat una din tipe a vazut cerul ( remarcat placut si de mine dupa cum ziceam ) si a exclamant cu mult patos: "Vaaai! Ce cer frumos. Ati observat vreaodata ca in Bucuresti nu vezi cerul ? Bine, ma refer asa cand il vezi din intamplara si te frapeaza, nu intentionat ca aia e alta mancare de peste...", lucru care mi-a placut enorm.

Distractia s-a terminat repede pentru ca un individ musculos si cu o dorinta arzatoare de somn ne-a anuntat ca ar cam fi cazu sa plecam daca ne plac inca degetele atasate de mana, asa ca mi-am luat ghiozdanu subtil si am luat-o la pas cand ceilalti inca se mai adunau. Nu le-am spus nimic, m-am gandit ca nu le datorez. Cred ca a fost mai bine asa. Oricum inafara de Doina, restu se uitau suspec la mine pentru ca m-am alaturat grupului subit.

Cred ca ajunge momentan, oricum nu va speriati mai prevad vre-o doua parti pentru ca desigur nici in dimineata aia n-am dormit. Eh! Viata de om activ ce sa va spun.

p.s. Imi vreau briosa aia nenorocita si o vreau inapoi si pe cea cu tate enorme ca nu strica niciodata sa aia pe cineva de genu in preajma, cine jtie cand vrei sa dobori un motociclist, sa desfaci o nuca de cocos sau indrepti o foaie importanta uitata in ghiozdan...