recuperandu-mi ceasul

a fost pur si simplu fascinant. rareori mi se intampla sa cunosc pe cineva atat de interesant. mi-a inspirat un sentiment mixt de teama si de curiozitate - genul de sentiment pe care l-ar avea cineva care exploreaza o epava pe fundul marii. trebuie sa treci de tonele de praf, pesti, bucati de lemn putrezite, schelete si nu numai atat, dar ai si o canistra limitata de oxigen. si daca nu iesi la suprafata la timp, atunci o sa mori.

am stat ore in sir sa ma intreb daca merita sa risc sa ma duc inapoi in mahala dupa ceas. in fond, era doar un ceas. un simplu obiect. dar de fapt, e mai mult, are valoare sentimentala.

dar stii, dupa ce am stat sa ma gandesc, am realizat ca aici mint. are si o valoare sentimentala, dar nu atat incat asta sa fie principalul argument. imediat ce am realizat ca de fapt, nu e atat de important sa ma duc dupa el, am realizat ce reprezenta de fapt. aici, latura mea curioasa a luat-o in bot si planul i-a fost scos la iveala. de fapt, ceasul era si este un pretext. e un pretext ca sa-l mai vad o data. e un pretext ca sa aflu mai multe despre el, e un fel de cheie intr-o serie de intamplari care nu mi-ar fi in mod normal accesibile. intamplari pe care vreau neaparat sa le aflu si sa ti le spun si tie. ma rog, de fapt nu ti le spun tie in realitate. ci pur si simplu ne consemnez. imi place sa cred ca voi citi randurile astea peste ani si voi fi surprins de perspectiva pe care o aveam atunci.

dar sa revenim la emil si la ceasornicaria lui. ceva este dubios la omul asta. nu pot realiza exact ce momentan dar m-am dus azi sa aflu raspunsul. am plecat spre mahalaua in care locuia dupa ce i-am dat un telefon si l-am anuntat ca voi veni. el a fost de acord, dar numai dupa ora 12. eu in schimb aveam alt plan. eram decis sa ma duc si sa fiu acolo la ora 11 ca sa pot vedea ce facea el atat de important. probabil ca nimic, dar imi placea sa cred ca sunt un fel de detectiv. totusi, nu realizez care ar fi fost crima. dar in fine.

m-am dus pe straduta aia ingusta si nisipoasa pe la 10:30. am trecut de pereche dupa pereche de case care mai de care mai darapanate. am spus ca era nisipoasa? da, asa e, are o culoare galbuie dar daca ma gandesc, e mai degraba o culoare bolnavicioasa. sunt baltoci din loc in loc pline de noroi si sunt si copii care de distractie dau cu betele in balta ad literam. nu mai spun cati caini sunt. am avut nevoie de tot tactul meu ca sa ii evit. haita dupa haita care nu pareau sa fie acolo ieri. senzatia era de saracie ingrozitoare si mizerie. dar am ajuns pana la urma in fata casei lui emil pe la ora 10:50.

casa lui e intr-un fel de rond care are in mijloc un petec de noroi in care creste un bat care se preface ca e pom cu 8 frunze. am ajuns cu o ora inainte si m-am pus pe asteptat. dupa cateva minute, a iesit un tigan tanar din casa lui emil. eu, care ma invarteam nonsalant acolo, l-am remarcat imediat si am observat cum se indrepta spre mine, moment in care ma tot intrebam daca s-o iau la goana sau nu. mi-a zambit. singura lui replica a fost - "a... deci mosul vrea pe altcineva acum... sa-mi bag pula in mortii masii de escroc nenorocit". am deschis gura sa-i explic ca venisem dupa ceas, dar deja se intorsese cu spatele spre mine si plecase cu mainile in buzunare.

la scurt timp dupa, a iesit si individul de ieri. eu ma ascunsesem dupa zidul prabusit al unei case si l-am observat fara sa ma apropii. el era parca mai tanar, avea vreo 30 de ani. s-a uitam cu atentie de jur imprejurul rondului sa vada daca nu cumva e cineva cunoscut. si pe urma a plecat, intorcand mereu capul sa vada daca nu cumva e urmarit.

cat de dubios. inimia mi se facuse cat un purice deja si contemplam ce idee proasta a putut sa fie toata expeditia asta. pe urma, s-a deschis geamul ceasornicariei si un radio harait a inceput sa cante anotimpurile de vivaldi. era vreo 11.50 asa ca mi-am luat inima-n dinti si am decis sa ma duc la ceasornicar.

in momentul ala imi era neclar daca voi lua ceasul cu mine de data asta sau nu.

 

 

am incercat sa ma uit dupa o sonerie pentru ca probabil ca usa aia nu ar fi rezistat daca ciocaneam in ea. am gasit-o in final dupa ce am deschis o cutiuta de bronz inverzita de trecerea timpului. am apasat pe buton si s-a auzit acelasi sunet de telefon din alt secol ca ieri. stii, e cam ciudat sa suni ca sa intri intr-un magazin. dar usa era inchisa. s-au auzit pasi dinauntru si ma asteptam ca usa sa se deschida dintr-un moment intr-altul. era ora 11:55. nu s-a deschis. indiferent cat am sunat. la ora 12 fix, cand stateam cu fundul pe bordura enervat si incalzit de asteptare, usa s-a deschis si in cadru a aparut ceasornicarul. mi-a zambit si m-a poftit inauntru.

fiind deja enervat de atata asteptare, l-am apostrofat scurt - "de ce n-ai deschis usa cand am sunat prima data? erai oricum acasa!" el mi-a zambit intelegator, asa cum ii zambesti unui copil naiv si a bolborosit ceva de timp. din nou, i-am taiat replica - "nu ma intereseaza toata dezbaterea ta inutila despre timp. tot ce voiam era sa-mi spui ca-ti pare rau." atunci s-a intunecat la fata. mi-a zis - "da, imi pare rau ca nu intelegi. vrei sa-ti explic despre ce vorbesc?"

"evident, vreau sa aflu ce ai de spus. imi face lectii de bun simt un amarat de ceasornicar dintr-o mahala jegoasa! cine crezi ca esti tu ca sa imi spui mie de explicatii?"

"nu vrei sa stai la un ceai si o tigara ca sa discutam despre asta?"

in momentul ala, toti nervii mei au tacut simultan si m-am calmat. i-am spus ca mi-ar face placere si m-a invitat in camera de dupa biroul masiv. am pasit atent in camera lui. era intunecata si avea prosoape si carpe in geamuri. parea murdara. m-a invitat sa stau la o masa cu picioare de porc aurite, foarte kitchoasa. a pus doua cani pe masa si a smuls carpele din unul dintre geamuri pe care l-a si deschis larg. probabil ca sa iasa mirosul. era un miros greu in camera, acru oarecum ca de transpiratie, dar mai era ceva acolo pe care nu il puteam detecta.

in mai putin de 5 minute a venit cu un ceainic dintr-un portelan de proasta calitate si a umplut doua cesti cu un lichid caramel, de densitate potrivita. intre timp, eu uitandu-ma in toata camera am remarcat biblioteca. parea mult mai mare decat ar fi avut nevoie omul asta. parea sa aiba multe volume legate in piele de buna calitate si asta m-a surprins dat fiind locul unde eram. dar in fine, i-am zambit conversational.

"spune-mi deci, de unde vii, ce-i cu tine si cine esti."

mi-a oferit o tigara parliament care mi s-a parut scumpa pentru el si a inceput:

"pai vezi tu, ti-am zis si ieri m-am nascut in basarabia. m-am nascut intr-o familie de evrei. parintii mei si cu mine, cand eram un bebelus, au fost urcati intr-un tren si deportati in siberia. trenul in care eram a trecut prin moscova si acolo, a avut o pana in statie. iti dai seama ca erau niste conditii groaznice dar mama a reusit sa sara din tren cand tata i-a dat paznicului un pumn in cap. mama a luat-o la goana prin gara din moscova cu mine in brate dar a fost impuscata in picior de un soldat. a cazut cu mine inca in brate. o rusoaica, pe nume tatiana voronova m-a luat din bratele mamei. mama i-a spus pe scurt cine era si cum ajunsese aici si a implorat-o sa aiba grija de mine. atat a reusit sa spuna in cele cateva zeci de secunde inainte sa vina soldatul si sa o ia de-acolo.

femeia aia tatiana voronova e probabil singurul motiv pentru care sunt acum in viata. sotul ei era un ceasornicar si asa ea a devenit mama mea si el tatal meu. el m-a invatat sa repar ceasuri. si pe masura ce ma jucam cu ceasurile am inceput sa ma intreb cum se face ca timpul merge doar intr-un singur sens si m-a intrigat mereu cum timpul ne influenteaza viata. daca ai mei se nasteau in alt moment de timp chiar si cu cateva zile, s-ar fi putut sa nu se cunoasca niciodata si eu sa nu ma nasc. daca ma nasteam in alt secol, nu se intampla asta, daca mama mea avea mai mult timp la dispozitie, ar fi reusit sa scape din gara...

si asadar, interesul meu pentru timp a crescut. de-aia mi-a placut atat de mult fizica si am facut si facultatea de fizica in moscova. eram atat de mandru de mine. si parintii mei, atat cei de-acum cat si cei de dinainte erau. eram sigur ca totul poate fi explicat prin stiinta. eram atat de sigur ca ma apropiam de secretul timpului.

am invatat concepte dificile, am retinut formule kilometrice si m-am si distrat. am cam facut multe lucruri in perioada aia... dar intr-o noapte de iarna stand la birou, si molfaind capatul creionului am realizat ca nu ma apropiam de nici un raspuns. am realizat ca pierdeam timpul in ignoranta. la unele intrebari nu ne e dat sa stim raspunsul vezi tu... si e mai bine pentru ca ele nu tin de vointa noastra. ele tin de vointa lui dumnezeu. si realizand asta, am decis sa parasesc institutul la care lucram si sa il slujesc pe dumnezeu apropiindu-ma de raspuns.

erau o serie de probleme cu planul meu, doua deosebit de problematice. una dintre ele era cum sa plec din urss iar a doua nu te intereseaza. am fost cu colegii in romania intr-o excursie si pretextand ca mi s-a facut oribil de rau, am ramas intr-un spital din bucuresti. imi luasem toate posesiile cu mine si stransesem destul. erau intr-un saculet de catifea purpurie. mi-am cumparat o casa in bucuresti si asta se intampla  cam inainte de revolutie. mi-a fost interzisa intrarea in biserica... si am ramas in casuta asta, ceasornicar.

cartile de pe pereti le-am cumparat cu banii care i-am strans si majoritatea sunt de fizica. inca incerc sa aflu secretele timpului pentru ca nu cred intru totul in dumnezeu, dar in acelasi timp, inca cred in dumnezeu si nu incerc sa aflu secretele timpului cu adevarat. mie teama ca n-o sa aflu nici una nici alta inainte de a muri.

mi-am facut cativa prieteni aici cum ar fi mircea, tipul pe care l-ai vazut ieri la magazin. intelegi deci de ce imi permit sa iti spun ca nu ai inteles tot?"

"ce poveste interesanta. cat din ea e adevarata?"

atunci el si-a ingustat ochii probabil ca de ciuda... si a spus aproape in soapta "cred ca ar trebui sa pleci acum." a adaugat in drumul meu furios spre usa "si sunt sigur ca o sa mai vii pe-aici. da-mi un telefon inainte."

nu i-am raspuns si am iesit trantind usa, in furia mea uitand cu desavarsire de ceas. am ajuns acasa si acum, scriin asta nu realizez daca am uitat de ceas intentionat sau si constient. dar tot o sa-l mai vizitez. aici n-am nici un dubiu.

are o poveste interesanta dar tot cred ca minte sau ca a innebunit acolo in mahalaua aia. dar tot vreau sa stiu mai multe. si voi avea ceea ce vreau.