ceasornicarul de pe viitorului

trebuie sa vorbesc cu tine astazi. mi s-a intamplat ceva foarte surprinzator. ziua de duminica a fost o zi normala. de fapt asta e cel putin ceea ce stiu parintii mei.

a inceput foarte simplu. am un ceas negru de plastic care are putina memorie flash si care ramasese fara baterie. asa ca m-am dus pana in obor sa ii puna unul dintre ceasornicari o baterie... zis si facut, ce poate fi mai simplu?

acum, sunt sigur ca stii ca in obor la intrarea principala, mergi putin si pe urma imediat pe dreapta e ceasornicarul. sau de fapt ceasornicaria.

imediat cum am ajuns, am vazut cum cei doi ceasornicari se certau. se certau groaznic. unul dintre ei, destul de inalt, brunet, un om in toata firea de in jur de 45 de ani ii explica calm celuilalt ca el trebuie sa fie la ora 11 acasa si ca putin ii pasa ca tura e pana la 14.

m-am holbat la ei si dupa vreo cateva minute in care s-a intamplat nimic mereu, m-am decis sa stau mai drept si sa ma apropii de tejghea. asa, individul mai inalt mi-a urat buna ziua si m-a intrebat cu ce ma poate ajuta.

i-am explica problema si i-am inmanat ceasul. l-a desfacut, s-a uitat inauntru si mi-a spus senin ca n-are tipul de baterie de care am nevoie aici la magazin, dar ca il are la ceasornicaria lui, de pe viitorului. mi-a zis ca daca vreau, pot merge cu el imediat pentru ca era aproape 10:30 si trebuia sa ajunga acasa pana la 11.

l-am masurat din cap pana-n picioare. in general nu e o idee buna sa te duci cu cineva pe care nu-l cunosti intr-o mahala. dar o particica mica si perversa din mintea mea mi-a miscat muschii fetei fara sa realizez si am ingaimat un "da" nu foarte convins.

tipul mi-a multumit, si a inceput sa vorbeasca despre cat de important este timpul, despre cat de putin timp a dat dumnezeu, binecuvantata fie vointa lui oamenilor pe acest pamant si ca orice excentricitate de-a lui n-ar trebui sa ma surprinda.

pe drumul spre strada cu pricina, desetul de scurt de altfel, am vorbit despre timp iar eu incercam sa-i spun ca este vorba de fizica, de o dimensiune a unui ansamblu spatiu-timp iar el imi zambea. imi zambea si cand am terminat de vorbit mi-a spus - ceea ce spui tu s-ar putea sa fie adevarat, dar ca sa fiu cu adevarat sincer, nu-mi pasa. dumnezeu imi spune tot ceea ce vreau sa stiu, si daca vreau mai mult, n-am decat sa-l aflu. el nu m-a dezamagit decat.... niciodata.

deja privindu-l imbracat in tricoul ala cam ponosit si cu haina de stofa cu petece in coate, kaki, si ascultandu-i cuvintele incercam sa-mi omor curiozitatea perversa care fusese atatata.

eu dintotdeauna mi-am dorit sa fac un experiment simplu. la metrou sunt atat de multi cersetori si o buna bucata din ei cersesc folosind o icoana si astfel ne amintesc de morala crestina care cere sa dai. dar ce am vrut dintotdeauna sa stiu este daca nu cumva ii dai unui cersetor sa spunem 5 lei, de 5 ori mai mult decat daca i-ai fi dat in mod normal cu conditia sa spuna ca nu crede in dumnezeu si sa renunte la rugaciunile inutile. cu alte cuvinte am vrut mereu sa vad daca pot corupe pe cineva. si de aceea, am fost intrigat de acest om.

de acest ceasornicar, pe care intrebandu-l mi-a spus ca-l cheama emil. ne apropiam de ceasornicarie. peste tot pe jos sunt numai gunoaie si miroase a descompunere. un puradel se joaca impungand cu batul o pisicuta moarta. am trecut pe langa el iar emil l-a ignorat. se apropia ora 11. era important sa ajunga acasa.

casa in care statea era o casa la strada decorata cu arcade otomane. probabil ca fusese o bijuterie in vremea ei, cu etaj si cu un balconas care ar fi putut trece drept cochet in alta epoca. acum toata cladirea naparlea si spre deosebire de un sarpe, nu capata un start de piele neteda si noua. pur si simplu isi arata caramizile tuturor.

a intrat pe o usita mica dintr-un lemn subred pe care scria cu litere elegante "ceasornicarie". camera in care m-am pomenit era mica si vopsita intr-un rosu sangeriu la un moment dat care acum devenise un roz incert. avea parchet pe jos si desi era aproape goala parea remarcabil de plina. in fata era un birou intunecat si larg dar nu era pentru reparat ci pentru bani si unelte. el s-a dus si a luat ceva din acest birou si pe urma s-a dus la un mic secretaire unde a aprins o veioza chioara cu un abajur turtit de hartie.

in tot acest timp mi-a povestit ca se nascuse in basarabia si ca dupa ceva timp de stat in rusia, de fapt in urss s-a decis sa ramana in romania. n-a vrut sa-mi detalieze de ce.

in timp ce asteptam am vazut si un joc de sah pregatit pe biroul cel mare. era cu totul banal facut din plastic ieftin. ceva era ciudat in legatura cu acel joc totusi. si dupa cateva momente am realizat ca era umplut de praf. nu fusese miscata nici o piesa niciodata.

deodata a sunat cineva la usa - a fost un zgomot vechi, un tarrr de telefon din alt secol. emil a sarit ca ars sa raspunda la usa. a intrat un barbat bine facut dar totusi zvelt in camera. avea ochii ingusti si un inceput de barba. totusi, parea batran. i-a zambit lui emil cand a intrat in camera dar cand a dat ochii de mine, fata i s-a crispat. emil, care nu terminase sa-mi repare ceasul, mi-a zis "acum trebuie sa pleci. iti dau ceasul maine, sau in alta zi. ia numarul meu de telefon. suna-ma cand vrei sa-l iei." nu stiu ce mi-a venit dar am intrebat "si aveti de gand sa jucati sah?! nu e mai important sa-mi repari ceasul?". el mi-a raspuns scurt "ce ne jucam noi nu e problema ta." si m-a condus la usa asa ca in nici 20 de secunde m-am trezit fata in fata cu usa uscata si cu un numar de telefon scrijelit in graba pe o bucata de ziar.

si m-am intors acasa, fara ceas, fara baterie si cu intrebari. ar trebui neaparat sa ma duc dupa ceas. l-am primit cadou de la tata si o sa ma intrebe de ce nu-l am la mana moment in care n-o sa-i pot spune motivul adevarat. o sa ma duc zilele astea la emil.