m-am intors

asta o sa fie un post scurt, asa de bine-ai-revenit.

pe scurt, am fost plecat saptamana care a a trecut din oras. acum vreau sa-ti povestesc despre gara din bucuresti. mai exact, o patanie interesanta.

am ajuns in gara de dimineata cu bagajele pregatit sa iau trenul si m-am intalnit cu grupul din care faceam parte. stateam de vorba si totul decurgea normal.

brusc, apare o fetita imbracata intr-un trening roz cu niste adidasi albi murdari. fetita era murdara toata de fapt. nu parea sa aiba decat in jur de 5 sau 6 ani - spun asta pentru ca ii lipseau cativa dinti si parea in general vesela de viata. si tinea si o poza cu isus in mana.

si aici vine partea distractiva. fetita aia, vezi tu, era cersetoare. si sarcina ei era sa faca rost de bani. foarte inteligenta miscarea cu icoana. am observat ca in metrouri, atunci cand invoca divinitatea cersetorii au mai mult succes. e foarte eficient sa te bazezi pe teroarea cauzata de iad si conceptul de pedeapsa infinita. pacatosii ar trebui sa faca fapte bune pentru a-si izbavi sufletul si ghici ce, intamplator in fata e un cersetor, nu e un moment bun pentru a te apropia cu un pas de purgatoriu? si in plus, ai si 3 la 10.000 - sanatate, fericire si bani - asta iti ureaza saracul pe care-l ajuti. bucata cu te apropii de iesirea din iad e inventata de mine, dar in subconstient cam asta banuiesc ca ar fi subtextul.

oricum, fetita se apropie fara pic de timiditate si arata cu degetul spre gura unui tip din grup si zambeste strengareste. si intinde palma, tragand si de maneca si reusind cumva cu o a treia mana invizibila sa iti bage si poza cu isus sub nas. eu, fiind incarnarea satanei, calic si meschin, asa cum ma stii... n-am avut nici o tragere de inima sa-i dau. asta si pentru ca mi s-a parut ca face oarecum misto. ceea ce e cam ciudat, nu?

dar lasa-ma sa continui. fetita a continuat si a trecut pe rand pe la fiecare dintre membrii grupului care o priveau oarecum amuzati. parea sa fie muta. sau poate retardata. i-am spus ca nu-i dau si am avut impresia ca a inteles si a aratat dezamagita spre aparatul meu dentar. in momentul ala am realizat ca ea arata spre gura cuiva ca sa spuna ca are aparat. amuzant a fost ca tipul de care ti-am zis la inceput chiar i-a dat 1 leu. si chiar facuse misto de el oarecum. chiar ne-am amuzat de asta.

de fapt, daca citesc ce-am scris nu mi se pare chiar atat de amuzant si in momentul asta ma doare capul si cainele care se sprijina cu labele pe scaunul me vrea sa iasa din camera. si asta ar insemna sa-i deschid usa... acum chiar chiuie si si-a asezat si botul pe mana mea. dar mi-e lene sa ma ridic si in plus sunt si obosit.  in fine, nu a fost foarte amuzanta povestioara cu fetita. decat poarte intr-un mod ciudat si usor deranjant.

dar, repede, sa-ti mai spun ceva. in gara de unde am plecat azi ca sa ma intorc in bucuresti am vazut pe peron un cuplu. sau ce parea sa fie un cuplu. amandoi erau handicapati. si spun asta nu in sensul de tampiti ci in sensul propriu, de invalizi. m-au impresionat. femeia era scunda si slaba si nu parea sa aiba mai mult de 40 de ani. mergea sprijinindu-se de ceea ce parea sa fie o bucata dintr-un scaun cu rotile. era imbracata in blugi cu o geaca de blugi si niste pantofi roz ca de fata de gimnaziu. toata imaginea ei parea sa emane o maturitate fortata ca si cand ar fi venit prea repede iar fata, devenita femeie s-ar stradui sa mai ramana fata indiferent pentru cat de putin timp. barbatul, era foarte slab, tras la fata si cam galben ca o bucata de cascaval uscat. avea pungi sub obraji de oboseala. el era intr-un scaun cu rotile si cei doi pareau sa se fi dat jos dintr-un tren. m-a surprins enorm lucrul asta pentru simplul fapt ca nu-mii puteam imagina dandu-se jos pe niste scari atat de abrupte. dar aici nu e tot.

gara respectiva era murdara si peroanele erau decolorate si parea totul sa fie ca intr-o poza. diferenta dintre poza si realitate este ca poza nu surprinde esenta lucrurilor. acolo, fumul de la tigari curgea lent in valatuci albastrui inecaciosi si era un miros latent de murdarie. era adanc impregnat in toate lucrurile de acolo. un miros stricat de urina, bautura, probabil voma si cine mai stie cate lucruri varsate pe jos. si acolo, pe niste scaune, stateau ei si tineau realmente unul la celalt. eu stateam spate-n spate si auzeam franturi. erau pline de grija si afectiune. m-a impresionat toata situatia dar cel putin ei se aveau unul pe altul si asta le facea greul mai usor de dus. trebuia sa-i vezi. mai ales impertinenta in fata bolii, refuzand sa fie constransi la pat sau in casa. poate ca asta a fost din nevoie, dar sunt multi care ar prefera sa-si puna capat zilelor sau sa se resemneze.

ultima povestioara n-a fost din bucuresti, dar sunt sigur ca asa se intampla in fiecare oras. in fiecare exista oameni care lupta pana la capat. si aceia sunt unii dintre cei care ne merita cu prisosinta respectul, al nostru, al tuturor.